Jock the Rock
Plutonul de execuţie.
6 Comments
Travaliu existenţial într-un singur act.
Personajele:
Jock the Rock, uneori şi Superstar, Spartan, Gorgeous sau George of the Jungle, numit aici JtR.
Completul de judecată, format din oamenii Preşedintelui. Numit de aici încolo Noi.
Locaţia, cantina de la Sf Gheorghe, unde ieri Superstarul îşi servise cina, transformată rapid şi ordinar în sală de judecată, trei mese unite, şi faţă de masă albă cu pete de ciorbă de văcuţă.
[start]
JtR într-un colţ, demn, cu privirea umedă şi mirosind puternic a parfum Lacoste. Completul plin de ură şi mânie, acuzând.
Noi: e adevărat că ieri aţi mâncat în această cantină, şi deşi cantina a fost văruită recent, muştele de pe perete au dispărut, dumneavoastră împreună cu cele două fete arhitecte care s-au aşezat la masa dumneavoastră aţi început să râdeţi de peretele plin de icoane şi cruci ale crâşmei?
JtR: da. recunosc. şi am mai făcut asta acum vreo lună, când tot într-o crâşmă la margine de Bucureşti am mai văzut aşa ceva.
Noi: e adevărat că înainte să intraţi aici, aţi tras o pişare în pasaj la Universitate, nu v-aţi spălat pe mâini, iar după ce aţi plecat de la masă iar aţi făcut acelaşi lucru, şi tot nu v-aţi spălat pe mâini? De ce vă pişaţi atât de des?
JtR: da. recunosc. Păi am vezica mică. Şi beau trei litri de ceai pe zi. De aia.
Noi: evident noi nu admitem acest comportament. Dar să continuăm. Este adevărat că ajuns la British Council în hol, v-a stat inima în loc pentru o secundă, ca apoi să vă cuprindă o stare de rău şi de amărăciune, drept dovadă aţi borât ciupercile mâncate aici în această cantină. Şi nici nu aţi spălat buda pe care aţi borât-o?
JtR: da. recunosc.
Noi: este adevărat că ajuns acasă v-a lovit depresia, dar totuşi după multă vreme, aţi dormit tun, până azi dimineaţă, când v-aţi trezit buimac şi cu o oarecare poftă de viaţă?
JtR: da. recunosc.
Noi: evident noi nu admitem acest comportament. Nu de astfel de oameni are nevoie Preşedintele. Dar să continuăm. Este adevărat că dimineaţă, gol fiind, spălându-vă pe dinţi, în faţa oglinzii, v-aţi admirat oblicii abdominali, şi muşchii definiţi? Recunoaşteţi că v-aţi schimbat programul de antrenament la sală. Din categoria Jock the Rock e iar pe piaţă? Vă recunoaşteţi narcisismul?
JtR [cu multă amărăciune]: da. recunosc. Tot. Recunosc.
Noi: cum spuneam, Preşedintele este foarte nemulţumit de acest tip de comportament. Este adevărat că în metrou azi dimineaţă aţi citit pentru a treia oară Vara la Alger al lui Camus, şi aglomeraţie fiind vă făceaţi ocheade cu fata de lângă dumneavoastră care de altfel citea din Bernard Shaw? Şi ati început să vă frecaţi subtil de ea. Şi ea de dumneavoastră. Dar brusc la Aviatorilor aţi plecat. Mai recunoaşteţi că acasă mai deţineţi în bibliotecă scriitori de stânga, cum ar fi portughezul Saramago? Plus toată opera Camus???
JtR [cu multă amărăciune]: da. recunosc.
Noi: totul este clar. Nu sunteţi omul de care societatea Preşedintelui are nevoie, nu, nu, nu! Gardieni. La zid cu el.
[în fundal se aud rafalele a zece pistoale mitralieră, calibru 7,62 model 1963. JtR e deja istorie]
[stop]
no pain, no gain!
17 Comments
Deşi iar am adormit la trei şi ceva şi m-am întors pe toate părţile (dar noroc că a venit vecina si bunaaa prietena Oana Belgiana in vizita pe la mine, că altfel m-aş urca pe pereţi) încep să mă simt destul de eliberat, regretul iniţial să se transforme într-un mare dezgust şi să încep să mă gândesc la alte cele. Din categoria no pain, no gain.
p.s. tocmai ce am aflat aseară că viitorul meu animăluţ vine tocmai de la Cluj. PisSSssica. Dacă e motan îl cheamă Sid! Dacă e pisică o cheamă Zizi!
bal mascat
12 Comments
un mariner şi o gitană
Deşi sâmbătă eram cam praf şi într-o depresie de zile mari şi am tot încercat de vreo două ori să contramandez participarea la petrecere (fără succes), mi-am luat tricoul de marinar şi basca şi am spus prezent. Până la urmă a fost o seară făină, între prieteni. Cu Flo (aici în poză) deghizată în corturară (de la corturari citire), Cris deghizată în vrăjitoare şi Eugen în leather gay.
La Silver Church am fost prima dată prin primăvară, la un concert Byron, invitat de către prietena mea din acea perioadă (pe care de altfel am cunoscut-o într-o crâşmă, beat mort fiind, având apoi surpriza să aflu că lucrează la o companie care are birouri în clădirea mea, şi ne întâlneam în pauzele de masă să ne pupăm pe scările de serviciu sau în părculeţul din faţă), şi deşi rămăsesem cu o părere destul de proastă asupra locaţiei în sine, gen candelabre şi argintiu kitschos parcă sâmbătă a fost mai frumos. Surpriza a început la intrare, când fata drăguţă de la bilete mi-a spus: bună Jock, sunt Ortansa nu trebuie să plăteşti. Fisa mi-a picat abia pe la garderobă. Mersi again. Ai fost drăguţă. Apoi am intâlnit mulţi oameni pe care nu-i văzusem de luni de zile. Şi a fost o noapte lungă, cu votcă Absolut, cu muzică mişto, chiar şi un live band, cu multe coveruri Blur, Pulp, ColdPlay, U2 şi un dM, No Good de vis. Ca să ajung acasă, să dorm tun şi să mă trezesc ieri dintr-un coşmar de o violenţă destul de extremă.
despre Cluj [blog fara diacritice]
9 Comments
cluj
intro.
daca mergi dinspre Litere catre Pta Mihai Viteazu, de pe podul peste Somes vei vedea intr-o curte interioara niste peri. crescuti pana la etajul unu al cladirii respective. exact cum indic in poza. acei peri sunt plantati de catre mine. exact acum sapte ani. acum la acea curte nu stiu cine locuieste. nu stiu ce gust au acele pere. proprietarul, un prieten de al meu e acum emigrat in Australia. dar de cate ori ajung in Cluj nu se poate sa nu trag cu ochiul catre acei copaci.
start.
citeam ieri intr-un saptamanal un articol despre Cluj. si vrand nevrand am facut si eu analiza. articolul elogia Clujul actual si il ridica in slavi in defavoarea Bucurestiului. Total gresit. Clujul nu mai este ce a fost. E un Bucuresti in miniatura. E aglomerat. Ticsit si galagios. Cu malluri, cu terase fitoase, cu basini. Nu mai e nimic din Clujul stiut de mine. E puternic industrializat, e mare centru comercial, logisitc etc. Nu mai are nimic din orasul universitar de acum unspe ani cand am ajuns acolo.
pentru mine Clujul a insemnat…poate cei mai frumosi cinci ani din tinerete, a insemnat un te iubesc sincer si un sarut in fata la Litere, Music Pub, Nera, Observator, Sepcile Rosii, Zbor deasupra unui cuib de cuci vazut de trei sau patru ori, plimbari de la capatul lui trei pana sus in Zorilor deoarece nu aveam bani de bilet, cale lunga de vreo ora si cinci sase tigari, iesiri in Faget, orgii cu studentii de la Arte in caminele din Transporturi, V33, Hasdeu caminul unui, trei sau sase, rock la cinema Marasti, savarina si spumos la Croco, curvele de la club 2000 din Marasti, sala de lectura de la Goga unde era cald si putea sa pierzi vremea o zi intreaga cu trei covrigi si un pahar de apa, aplaudat la TVR Cluj, sala de forta din Observator….apoi dupa cativa ani Sluga la doi stapani, un apartament in Manastur si un tort de ziua mea, statia catre 2 Mai si opriri la Speed, iesiri la Marty inainte de un party…
si cam atat. asta e Clujul meu.
this is hardcore
9 Comments
cand esti intr-un mare cacat singura persoana care te poate ajuta este persoana ta. am fost pus de multe ori in situatii umilitoare si de multe ori am fost calcat in picioare din cauza naivitatii mele. de fiecare data, am inghitit in sec, am tras doi Dzei, mi-am pus intrebarea de ce? si viata a mers mai departe.
cred ca cel mai important in viata e sa nu atragi langa tine oamenii mici. care din porumbei se transforma in serpi. care isi arata coltii si adevarata fata abia dupa ce le-ai acordat toata atentia si increderea. nu stiu de ce dar de multe ori am reusit chiar sa adun pe langa mine oameni mici. am un talent la asa ceva. oameni fara nicio regula in viata, fara scrupule, bun simt, coloana vertebrala, fara Dzeu.
dar in acelasi timp port dupa mine niste decizii controversate. ..de ce am semnat dracului acele acte la comisariat si am mers acum multi ani la Constanta in loc sa merg la Lisabona. de asemenea am o datorie morala fata de un om care m-a iubit si poate este printre singurii care nu mi-a facut rau vreodata si pe care acum mi-e rusine sa il privesc in ochi. o mama pe care o ocolesc de multa vreme. dar cu toate acestea nu m-am transformat intr-un om mic. si poate asta e cel mai important.
chiar daca acum sunt iar intr-un cacat destul de mare si urat mirositor, sunt absolut sigur ca o sa ma ajut sa ies din asta, o sa ma trezesc iar dimineata sa spun: iubesc viata, voi reusi sa ma bucur again de o carte, un film, o muzica, un meci de rugby sau o zemoasa pasarica.
hard as a fuckin’ rock & like a stone
de 30
19 Comments
Peste trei săptămâni fac 30 de ani…Acum multă vreme, pe la 20 de ani îi spuneam iubitei mele de atunci…la 30 de ani voi fi un bărbat de succes şi vom vedea toată lumea. Dacă mă uit acum în prag de 30 de ani la mine nu sunt decât un ratat. Un etern visător şi credul, un coate goale într-un oraş în care nu mă regăsesc, cu nişte decizii controversate luate în viaţă, pe care le port după mine de câţiva ani. Cu sentimentul că reîntoarcerea la Baia Mare ar însemna conştientizarea ratării mele. De o lună dorm trei ore pe noapte, asta până aseară când am mărit doza de somnifere. Probabil de mâine va trebui triplată.
Chiar şi la 25 de ani visam frumos, Flo ştie asta, doar ea m-a aşteptat la Cluj cu tort şi o cravată (de altfel tot de la ea am avut şi anul trecut un tort).
Acum la 30 de ani nu mai visez nimic. Sunt atât de deprimat şi de legumă încât nu mai am energie pentru nimic. Nu am realizat nimic, doar mă repet, nu sunt decât un coate goale cu trei pungi de haine şi trei cărţi după el, într-un oraş în care nimic nu e pe gratis, nu sunt decât un anost scriitor de bloguri şi poate cel mai important: un bun încasator şi repetent, care nu şi-a învaţat lecţia nici acum. Şi cam atât. De 30. Cam trist şi dureros. Dar prea adevărat. Parol.
Nostalgii. De pe la Hala Traian.
12 Comments
Locaţia ultracentrală în care locuiesc acum este şi centrul ortodoxiei româneşti. Fac o mică paranteză. Nu vreau să o dau în polemici ieftine de trei lei, pe blog. Cred în existenţa Divinităţii. Sunt şi mă consider creştin. Dar nepracticant. Revenind. Zona în care locuiesc acum e plină de biserici, de magazine şi librării ortodoxe, e mitropolia, seminarul teologic etc. Asta face ca în fiecare duminică să se umple zona de habotnici şi de ciudaţi care îşi duc ritualul la extrem. Oameni care fac înconjorul bisericii în genunchi, care se trag pe coate prin frig şi ploaie ca să pună mâna pe moaştele vreunui sfânt. Nu-i condamn. Fiecare face ce vrea şi e liber să trăiască după bunul plac. Iar în spatele blocului tot duminica îşi parchează super maşinile toţii burtoşii de popi. Ce mă distrează cel mai mult sunt elevii de la seminarul din vecini. Care stau ascunşi în parcare după un zid la fumat dimineaţa. Şi asta îmi aduce aminte de un prieten bun din studenţia de la Cluj. Originar dintr-un sat din Bistriţa, student la teologie şi cu gânduri de a prinde o parohie bogată pe la ţară. Care în perioada posturilor venea de acasă cu gâşte fripte, slănină, cârnaţi şi alte cărnării, dar pe care le lăsa la mine, deoarece la intrarea în internatul seminarului erau controlaţi. Dar după ce făcea prezenţa zilnică la slujbă şi vecernie se prezenta la mine pentru a mânca din bunătăţuri şi pentru a bea o bere.
Nu ştiu de ce dar parcă zona de la Hală avea alt farmec. Chiar şi ţiganii din vecini erau mai altfel. Faţă de cei de pe Calea Şerban Vodă. În spate la Pţa Unirii ai toate şansele să întâlneşti popi, călugări, mistici, toţi milogii Bucureştiului, studenţi şi elevi la seminar care fumează palmat, oameni pătrunşi de credinţă, negustori de obiecte religioase dar şi cei mai jegoşi ţigani. Mi-e cam dor de traiul de la Hala Traian.
antidepresive
13 Comments
Mănânci două taviţe de plăcintă cu mere pe care tocmai ce le-ai făcut cu prietena ta (care de altfel peste zece minute îşi face bagajele şi pleacă de la tine definitiv, din categoria dragostea nu dureaza patru luni fără o săptămână, ci nu a existat aproape deloc), dar ca să nu dai tu în diabet mai inviţi nişte prieteni pe la tine, să guste şi ei din plăcinta cu mere şi multă scorţişoară.
Apoi duci pisica prietenei tale (care tocmai ce a plecat) la împerecheat. Cu Garfildelul. Un mâţ blond, frumos şi gras. Şi stai şi te minunezi de ritualul pe care îl au pisicile la împerechere. Nu ştiu cum se face că de-a lungul timpului toate prietenele mele au avut un animăluţ. De care m-am ataşat sau nu. Chiar şi prietenele de o săptămână. Şi aşa pot să enumăr nume de pisici sau câini: Niky, Ştain, Garfildelul, căţeluşa Lisa (the best of), Lilu, Scaraoţchi şi Berry (care stă acum la mine, e albă şi foarte finuţă).
Urmăreşti antrenamentul de piept al lui Jay Cutler, Mr. Olympia, te uiţi la filme, bagi un Iron Maiden, Rock in Rio, te duci la sală şi faci un antrenament super hardcore ca în vremurile bune, din categoria bodybuilding is the living, mănânci mâncare bună trimisă de la Baia Mare, dai doi trei pumni în perete, tragi nişte Dzei şi te întrebi de ce? Observi că ţi s-a blocat cartela de la mobil, şi poţi s-o fuţi, iei două sedative şi încerci să dormi, te învârţi în pat până pe la trei patru dimineaţa, la şapte musai te trezeşti şi brusc te regăseşti la job, obligat să stai cu ochii beliţi în monitor până la şase seara. Nu prea ai nicio soluţie… Până la urmă viaţa merge înainte, trebuie o perioada sa te linistesti, sa te regasesti, probabil peste ceva vreme te vei îndrăgosti din nou sau te vei reapuca de viaţa de bagabont, din pizdă-n pizdă, şi fără niciun rost, în continuare vei avea aceleaşi principii de viaţă, vei merge la sală, vei fi dezgustat de ipocrizie, falsitate şi minciună, de oamenii graşi şi sclavi ai burţii, de mitocani şi pe cât posibil îţi vei ţine flegmele-n gât pentru Traian Băsescu (aaaa, ceva fenomenal, chiar şi Andrei Pleşu s-a dezis de marinar, citiţi Dilema Veche apărută joi, asta chiar nu o credeam vreodată). Şi ca să fiu şi mai patetic, mai jos un Staind, It’s been a while.
